[cerere] How She Move (2007)

How She Move (2007)

Scurta descriere:

Talentată, dotată cu o inteligenţă naturală, Raya Green, fiica a doi imigranţi jamaicani, a fost dintotdeauna marea speranţă a familiei. Fata reuşeşte să scape din lumea violentă şi mizeră în care trăia datorită admiterii în cadrul Seaton Academy, o şcoală de dans exclusivistă. Dar moartea surorii ei în urma unei supradoze marchează profund familia Green, iar Raya este nevoită să se întoarcă în locul din care a încercat cu atâta ardoare să scape.Reîntoarsă acasă, Raya este privită de către vechii prieteni ca o trădătoare care a uitat de unde a plecat. Şansa apare atunci când eroina află de un concurs de step, al cărui premiu de 50,000 de dolari i-ar scoate familia din mizerie. Competiţia este greu de câştigat, toţi cei care au intrat până atunci în posesia marelui premiu au fost bărbaţi, iar Raya ajunge într-o luptă în care îi sunt puse la încercare loialitatea, ambiţia, determinarea şi sentimentele.
Pe măsură ce marele concurs se apropie, Raya Green realizează că încercarea ei nu are ca scop doar câştigarea unei sume de bani sau valorificarea unei oportunităţi, ci vizează definirea propriei identităţi.

Calitatea Filmului : DvDRip

Trailer:




 
Powered by Blogger